Unde este satul romanesc?

Satul romanesc a fost mai in totdeauna vitregit in favoarea mai importantelor orase. Chiar daca orice oras mare de astazi are la oricine un sat amarat, populatia tinde se se distanteze de origine si implicit sa isi uite locul de unde a plecat. In Romania acest lucru se simte din ce in ce mai tare. Satele devin tot mai parasite. Cele locuite sunt populate in mare parte de batrani si copii. Daca ar fi sa o luam cu inceputul ar trebui sa ne gandim la anii ’60 cand Romania a fost “lovita” de “o puternica presiune de democratizare, cele mai spectaculoase forme fiind: lupta impotriva cultului personalitatii, eliberarea culturii de schemele rudimentare ale proletculturismului, cresterea libertatii intelectuale, initierea criticii marxismului dogmatic. Despartirea ostentativa de Uniunea Sovietica a creat o noua speranta : o democratizare din interior care nu mai este restrictionata de controlo sovietic”. Tot aceasta perioada poate fi asemuita si cu declansarea asa zisei tranzitii (termen foarte placut politicienilor romani dupa 1989). Toate aceste demersuri catre o societate mai buna au fost uitate in anii urmatori cand Nicolae Ceausescu a venit la putere. Daca la inceput lucrurile au parut ca vor merge bine cu timpul acesta a devenit un adversar acerbu a impotriva a tot ceea ce milita la inceputul carierei sale politice. Dintr-o dorinta numita atunci patriotica si anume indistrualizarea si colectivizarea fortata, acesta a reusit sa schimbe foarte mult imaginea satului romanesc. Odata cu industrializarea, locurile de munca in orase au devenit mult mai numeroase, satele incepand sa fie parasite de tineri care doreau sa plece cat mai departe de praful ulitelor. In urma lor au ramas batranii, copii si cei care nu au dorit munca la un stapan. In schimb insa cei ramasi in urma au trebuit sa se multumeasca cu putinul oferit de stat in proprietatea caruia erau acum toate terenurile si animalele taranilor. De aici a pornit totul. De aici a plecat apocalipsa satului romanesc. Astazi satul incepe sa isi piarda identitatea, incepe sa fie uitat intr-un colt al preocuparilor cotidiene. Dupa anul 1989 foarte multe sate romanesti s-au schimbat. Unele in bine altele in mai rau. Ca sa intelegem cu adevarat satul romanesc trebuie mai intai sa intelegem oamenii care il ocupa. Care este cu adevarat taranul roman? Este acela care a fondat aceasta tara si a intretinut-o, el singur prin munca lui, intretinandu-i si pe cei care nu meritau. El este poate prea tolerant, asta poate pentru ca este foarte religios. Este si un filosof in adancul lui si un razboinic in slujba adevarului atunci cand este cazul. Ultima rabufnire, manifestare a taranului razboinic a fost acum 100 de ani in 1907 dar si atunci luptand dirijat de o forta straina care profita de focul sau interior. Astazi majoritatea traditiilor romanesti sunt pierdute si irecuperabile, feciorii de tarani adevarati preferand munca in afara pentru un pumn de bani decat sa isi recunoasca radacinile si sa isi indeplineasca adevarata menire. Liviu Rebreanu, autor roman si mare indragitor al taranilor declara: “Multi invatati considera nasterea si inceputurile neamului romanesc drept o enigma si un miracol sau in sfarsit, ceva inexplicabil prin obisnuitele metode istorice. Este fara indoiala, o minune cum a rezistat si a persistat aici poporul nostru, in mijlocul tuturor uraganelor, dar taranul roman, existenta lui permanenta pe aceste plaiuri, poate dezlega taina aceasta si altele care ne privesc. Taranul e inceputul si sfarsitul. Numai pentru ca am fost neam pasnic de tarani am putut sa ne pastram fiinta si pamantul “. Satul romanesc a asteptat integrarea europeana la fel cum asteapta sarbatoarea Pastelui: imbracati cu hainele bune, mergand la biserica pentru a aprinde o lumanare de noroc si sprijin de la Dumnezeu pentru sanatate in casa si noroc pentru copii, asternand masa in sufragerie si sarbatorind, cu familia, cu vecinii si prietenii - cu cei cu care si sta de obicei la o vorba de la politica, integrare, telenovele si altele - privind si comentand artificiile organizate de autoritatile nationale sau locale, sau la televizor, la fel ca de Revelion, programul special „de integrare”, unde guvernantii, politicienii, analistii si moderatorii tuturor posturilor nationale, locale sau rurale au discutat, analizat, au dat legatura in diferite orase pentru a avea o privire de ansamblu, de cum traieste romanul acest momentul istoric. S-au bucurat de sarbatoare, de micii si berea (date de autoritatile „alea mai bogate”- eventual!) „pe gratis”….si, incepand de a doua zi, inca mahmuri, au plecat la munca de fiecare zi. Satul romanesc se pierde insa usor cu usorul. Acum tot ceea ce consideram noi sate nu sunt decat umbre ale trecutului cu ulite prafuite, cu case darapanate, fara apa curenta si bude in fundul curtii . Acestea sunt afectate de depopulare, rate ridicate ale somajului, saracie lucie si lipsa cunostintelor. Acestea ii imping pe tarani la practicarea unei agriculturi de subzistenta vara si iarna la incalzirea cu stiuleti sau lemne luate pe sest din padurea de pe hotar. Dezvoltarii haotice care altereaza mediul natural si specificul local din zonele rurale trebuie sa i se puna punct. Vream sa vizitam un sat de munte unde nu sa nu gasim o vila cu termopane si piscina in fata. Treptat, treptat toata samanta de romanism din aceste sate dispare. Oamenii simpli de la tara nu se mai folosesc de carute trase de cai majestosi ci de ATV-uri cu remorca. Femeile nu mai vorbesc de ce a facut “a lu’ cutarica” ci ce s-a mai intamplat prin ultimele telenovele. Uniunea Europeana a facut mai mult rau satelor decat bine. Le-a deschis oamenilor apetitul pentru bani, pentru castiguri mult mai usoare. Taranul roman a lasat agricultura in paragina cu ajutorul masiv al autoritatilor care nu au stiut sa il protejeze in fata importurilor masive de produse alimentare din strainatate. Asa am ajuns sa strambam din nas la piata cand pe mese vedem o rosie mai mica sau un ardei care nu are culoarea de galben fosforescent cu care ne-am obisnuit la supermarket. Ceea ce nu constientizam este ca produsul taranului este cel pe care ar trebui sa il cumparam nu pe cel adus din strainatate chiar daca si acolo tot de un fiu sau o fica a unui taran roman este muncit. Tot vizavi de agricultura as mai putea vorbi de zootehnie care la satele romanesti este ingropata de mult. Pana acum ceva ani, acesti oameni nu cumparau alimente de origine animala din magazine aveau tot ce le trebuie in propria curte. Acum in fiecare sat exista cate o alimentara in care, in rafturi prafuite si mizere stau crecanati pui din Ungaria sau carnati din Brazilia. Cu toate acestea, noi orasenii avem impresia ca taranul roman o duce bine. Ca pensia aia de la CAP ii ajunge si-i ramane. Ca face suficienta miscare pe camp, asa ca n-au cum sa se-apropie bolile de el. Ca-n sate e totul verde si frumos, ca taranul e ferit, prin viata lui simpla si linistita, de sifilis si de alte nebunii, specifice orasului. Ca vracii si leacurile babesti au disparut. Ca nu mai sunt mentalitati absurde si prejudecati. De unde! Satul romanesc este in schimbare din ce in ce mai rau. Multi il parasesc pentru ca este prea sarac pentru a le mai indeplinii cerintele. Tinerii pleaca in strainatate fara a se mai uita inapoi la parintii pe care ii lasa in prag. Iar acestia pe masura ce odraslele lor incep a le trimite bani, cum nu au avut pana atunci nici in vise, ce fac? Uita ce sunt! Incep sa desconsidere obiceiurile pe care pana acum le respectau cu strasnicie. Religia si spiritualitatea la sat erau candva lucrurile cele mai respectate. Mai intai te duceai la preot cand aveai vreo problema si apoi la autoritatea statala care putea sa te ajute in demersul tau. Acum insa lucrurile s-au schimbat drastic. Biserica este privita de multi decat ca un mijloc de a-ti arata averea, de a te vedea consatenii ce masina ti-ai mai luat sau cu haine esti imbracat. Cand ne gandim la spiritualitatea din satele romanesti nu ne vin in minte decat franturi de imagini din satele din Maramures, unde femeile si barbatii inca se mai imbraca in costum national cand se duc la slujba. Aceste locuri insa sunt din ce in ce mai putine, curand nemairamanad din ele decat franturi de fotografii, facute de vreun strain si aruncate in coltul unui sertar cu amintirea distanta a unei tari pe care a vizitat-o intr-o vara. Toate neajunsurile satelor poate s-ar rezolva in vreun fel daca la carma lor ar sta oameni educati, oameni care ar stii ce sa faca cu diferitele fonduri care li sunt atribuite. Din pacate aceste functii sunt ocupate de fosti muncitori necalificati fara nici o diploma in domeniul administratiei. De la ei pleaca vina. Nu au invatat inca cum trebuie organizat totul pentru a fi cat mai bine pentru consateni. Daca tot a venit vorba despre educatie trebuie spus ca aceasta la sate lipseste cu desavarsire. Putini copii care mai populeaza aceste asezari rareori se duc la scoala fie din vina parintilor care nu au bani pentru ai sustine fie din cauza autoritatilor care nu le usureaza cu nimic mijloacele catre educatie. In Romania sunt inca sate in care scolile nu au curent electric sau la care copii ajung dupa vreun drum de cativa kilometrii, infruntand primejdii precum prapastii, drumuri foarte proaste si chiar animale salbatice, cum se intampla prin unele catune uitate de lume. Cand viata iti rezerva atatea greutati inca de la o varsta frageda cum sa nu vrei sa parasesti acel loc, sa te duci cat mai departe si sa uiti de tot? De aceea multi copii care pleaca la scoala din vreun sat rar daca mai vin pe acasa si pana si in acele dati nu stiu cum sa plece mai repede. Pe langa agricultura, credinta si educatie, satele romanesti mai au o mare problema. Sanatatea. Daca in orasele mari cand nu vrei sa te duci la un spital ai posibilitatea de a avea un consult la un cabinet particular, aici nu ai decat o singura optiune: dispensarul satesc. Acolo de cele mai multe ori te asteapta un medic care abia a terminat facultatea, copiind si mituind in stanga si in dreapta care mai mult ca sigur pentru pentru o boala iti va da medicamentul alteia fara sa se gandeasca de doua ori. Pe langa aceasta in cazul in care- “Doamne Fereste” -ai vreo reactie alergica nimeni nu are ce sa iti faca, pana si banala butelie de oxigen lipsind cu desavarsire din asa zisele cabinete medicale. Satul romanesc trebuie salvat. Ne pierdem identitatea nationala prin decimarea acestor asezari. Ceva trebuie facut si cat mai repede de autoritatile statului. Nu trebuie sa ne gandim la sat ca la un loc uitat de lume in care sa ne izolam de forfota orasului, de zgomotul multimilor ci ca la un loc in care pacea sufleteasca trebuie sa se completeze cu linistea fizica. Eugel Lovinescu poate incheia acest eseu printr-un fragment de la discursul rostit la Academia Romana in anul 2006: “La noi, singura realitate permanenta, inalterabila, a fost si a ramas taranul. Atat de mult ca, de fapt, taranul roman nici nu e taran ca la alte popoare. Cuvantul insusi e de origine urbana, cel putin in semnificatia actuala. Taranul nu-si zice niciodata taran. Doar in vremile mai noi si sub influente politice a patruns si la tara cuvantul, spre a indica pe omul de la sat in contrast cu cel de la oras. Taranii insa numesc pe tarani, simplu, oameni. De fapt, taranul n-are nume pentru ca nu e nici clasa, nici breasla, nici functie, ci poporul insusi – omul roman. Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca stat si ca putere culturala, atarna de cantitatea de aur curat ce se afla in sufletul taranului. Dar mai atarna, in aceeasi masura, si de felul cum va fi utilizat si transformat acest aur in valori eterne.”
Foto: Oana - Elena Vedinas : Satul romanesc in expozitie

Penisul lui Terente de la “Mina Minovici” e doar piele pe vata

Muzeul Institutului de Medicina Legala “Mina Minovici” este singurul muzeu din tara care este inchis permanent pentru publicul larg. Decizia a fost luata in anii 1930 de insusi intemeietorul sau, care a decis ca tot ce este acolo nu trebuie vazut si cercetat decat de cei direct implicati. Misterele si legendele care circula in jurul acestuia sunt suficiente pentru a scrie o carte.

Cer noros si o atmosfera apasatoare. Locul, curtea Institutului de Medicina Legala “Mina Minovici”. Am venit aici sa realizam un reportaj despre faimosul muzeu din incinta. Dupa ce am dat tarcoale cladirii, megalomanice realizate in timpul comunismului, am hotarat sa intram. Ne-am lovit insa de refuzul paznicului, care ne-a spus ca daca nu suntem studenti sau cadre medicale nu vom ajunge niciodata in muzeu. “Dar avem o intalnire cu domnul director Curca!”, ii spunem, stiind ca aceasta afirmatie il va face sa ne lase inauntru. Am avut dreptate. Am reusit sa intram. Dupa ce ne-am minunat putin la cat de mare este cladirea la interior (pare mai mica de afara), am ajuns la biroul directorului adjunct Cristian Curca. Dupa aproximativ 40 de minute, in care am analizat toate tablourile de pe pereti si am cautat telecomanda televizorului din sala de protocol, a venit si domnul doctor. “Ma scuzati am avut examen cu studentii si nu am stiut ca o sa dureze atat de mult”. Cand ne-a auzit ca vrem sa facem cateva fotografii in interiorul muzeului ne-a spus ca nu prea putem sa ne punem planul in aplicare. Dupa lungi parlamentari am reusit sa il convingem ca nu vrem altceva decat sa prezentam publicului unele din exponate. “Bine. O sa mergem acum sa vizitam muzeul, dar fara filmari si va voi ruga ca unele exponate sa nu fie fotografiate”, ne-a spus acesta.

Ne ridicam de la masa si ne intreptam pe un coridor, cat jumatate de camin studentesc, spre o usa care la prima vedere duce catre o debara. Tot felul de sentimente ne incercau in momentul in care cheia s-a rasucit in yala. Ma asteptam sa ma izbeasca miros de formol si carne in putrefactie. Insa am pasit intr-o camera nu mai mare de patru apartamente mijlocii, care era luminata de soare prin draperii galbene. Lumina, extrem de calma, era oarecum in antiteza cu ceea ce vedeam. Cranii, schelete de adulti si copii cu malformatii, streanguri de spanzuratoare, diferite organe la borcan in formol si masti mortuare. “Acesta este Muzeul Mina Minovici. Bine ati venit”, ne-a invitat inauntru dr. Curca. Imi numaram pasii prin fata vitrinelor unde prima data am zarit “Cranii de Banditi”. Florea, Ion Radulescu zis Mitica, Petre Antonescu zis Cotorea, Ogaru, Mialita si faimosul Terente isi faceau somnul, in dulapul de sticla, zambind cu toti dintii catre cei care ii privesc dincolo de geam. Toti au numele scrijelit pe frunte. Mi-a atras privirea craniul lui Terente, care prezenta urme ale unor fracturi cauzate cu siguranta de pumnii si batele celor care l-au prins in Balta Brailei. Langa acestia, in alte vitrine, stateau insirate craniile folosite de studentii medicinisti la studii. Romani din toate partile ale tarii, nemti, italieni, spanioli.

Mumia Costica

Pe o masa, intins pe burta, statea “Costica”, ultima mumie autentica realizata de Mina Minovici printr-un procedeu original in lume. “Despre mumia noastra “Costica” au circulat tot felul de legende. Una dintre ele spune ca ar fi fost primul portar al Institutului. Din cercetarile pe care le-am facut am aflat insa ca este un simplu om de pe strada, care datorita faptului ca nu avea familie a fost cedat de primarie lui Mina Minovici, acesta realizand un lucru incredibil cu trupul sau. Astfel cersetorul a ajuns una dintre cele mai cunoscute persoane ale vremii. Minovici a supus trupul acestuia unui procedeu original prin care a reusit sa transforme in mumie un corp obisnuit. Este cu totul remarcabil ca a facut totul cu organele specimenului inca intacte. Acest lucru nu a fost realizat nici de egipteni, care le scoteau celor mumificati organele. Nu am descoperit pana acum insa identitatea reala a lui Costica”, ne-a explicat dr. Curca. Tot aceasta ne-a mai spus ca a mai existat o mumie care a rezistat pana in anii ’90. Aceasta era in holul spitalului de urgenta Floreasca, intr-o caseta special amenajata, insa in urma unor infiltratii mumia a inceput sa se hidrateze ca apoi sa intre in putrefactie.

Sub mumie stau cuminti, parca asezati la careu la gradinita, scheletele unor copii nu mai mari de 4 ani prezentand infirmitati sau chiar membre lipsa. Aflam de la ghidul nostru ca scheletele sunt ale copiilor rapiti de tigani la inceputul secolului, pe care ii bateau, le rupeau mainile sau uneori chiar le amputau pentru a-i trimite apoi la cersit. “Din pacate unele din aceste obiceiuri nu s-au schimbat nici acum”, spune gazda noastra impingandu-ne catre o vitrina care contine mai multe bucati de piele infrumusetate de tatuajele vremii, cele mai multe dintre aceastea erotice.
Langa tatuaje, intr-un colt intunecat privirea ne este atrasa de un cap mumificat al unui tanar care a murit prin spanzurare. Gatul este intins neobisnuit de mult, iar trupul ii lipseste cu desavarsire. “Vad ca l-ati observat pe indragostitul nostru. Asta era legenda. Ca s-ar fi spanzurat din dragoste. Nu stim nici pana acum de ce nu are si trupul. Ar fi fost interesant sa observam daca si corpul s-a pastrat la fel de bine. Credem ca restul lui l-au devorat animalele, acesta fiind gasit intr-o padure”, spune directorul adjunct al Institutului Mina Minovici.

Penisul lui Terente nu e penis

Lasam in urma parterul si urcam pe o scara care se incolaceste pe un stalp si poposim la etaj, loc rezervat multiplelor organe in formol. Aici intrebam de cel mai cautat exponat morfopatologic si anume penisul lui Terente. “Da este aici. Din pacate lumea asa ne cunoaste. Ca locul in care si-a gasit “odihna” penisul faimosului talhar. Din pacate a vazut si zile mai bune. Acum nu este intr-o stare foarte buna. A cam inceput sa se degradeze”, ne declara dr.Curca, aplecandu-se sa ne indice locul vestitului exponat. Intr-un colt, intr-un borcan lunguet, plin ochi cu formol, sta madularul faimosului talhar pe care se mai poate citi inscriptia “Fut bine si apasat pe cioc”. Cu stupoare observam ca de fapt penisul haiducului nu este penis. Este doar pielea de pe acesta infasurata pe mese de vata. “Va observ mirarea. Acelasi sentiment l-am avut si noi cand am descoperit ca madularul nu are corpii cavernosi si nu este decat o bucata de piele infasurata pe mese de vata. La prima vedere putea sa pacaleasca si cel mai instruit anatomist. Cei care au realizat conservarea acestuia au facut chiar o treaba foarte buna”, ne-a explicat ghidul nostru.

Coincidente stranii

Stiu ca s-a mai scris despre coincidentele vietii dintre presedintii americani John F. Kennedy si Abraham Lincon dar nu ma pot abtine sa nu le public si eu.


Abraham Lincoln a fost ales in Congres in 1846.
John F. Kennedy a fost ales in Congres in 1946.

Abraham Lincoln a fost ales presedinte in 1860.
John F. Kennedy a fost ales presedinte in 1960.

Ambii presedinti au fost impuscati intr-o zi de vineri.

Ambii presedinti au fost impuscati in cap.

Secretara lui Lincon purta numele de familie Kennedy iar cea a lui Kennedy se figura in acte cu numele de Lincon.

Ambii au fost ucisi de Sudisti si au fost urmati la putere de vicepresedinti cu numele de Johnson

Andrew Johnson a urmat la putere dupa Lincon si era nascut in 1808.Lyndon Johnson i-a succedat lui Kennedy si era nascut in 1908.

John Wilkes Booth, asasinul lui Lincon era nascut in 1839. Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy era nascut in 1939 .

Lincoln a fost impuscat in teatrul Ford.
Kennedy a fost impuscat intr-o masina Lincon fabricate de Ford.

Lincoln a fost impuscat intr-un teatru iar asasinul s-a ascuns intr-un depozit. Kennedy a fost impuscat dintr-un deposit iar asasinul s-a ascuns intr-un teatru.

Cu o saptamana inainte de a fii asasinat Lincon a facut o vizita de lucru in Monroe, statul Maryland. Cu o saptamana inainte de a fii asasinat, Kennedy, conform documentelor Serviciului Special de Protectie al presedintelui, a fost acasa la Marilyn Monroe

De ce am votat?

-Am votat pentru ca ne place o tara in faliment si vrem sa ne asiguram ca ajunge in acel stadiu.
-Am votat pentru ca nu vrem un buget care sa multumeasca toate paturile sociale din Romania.
-Am votat pentru ca sistemul de invatamant nu este atat de slab cat am fi vrut.
-Am votat pentru ca ne dorim sa mergem in spitale cu medicamente de acasa.
-Am votat pentru ca inca nu ne-am plictisit de aceleasi fete de politicieni la televizor.
-Am votat pentru ca avem euro pusi de o parte si vrem ca acesta sa creasca cat mai mult.
-Am votat pentru ca nu ne plac strainii si incercam sa nu ii atragem cu turismul local.
-Am votat pentru ca vrem sa ii multumim celui care ne talhareste in plina strada.
-Am votat pentru ca ne dorim ca marii corupti sa nu ajunga cat mai repede dupa gratii.
-Am votat pentru ca vrem sa fim someri si astfel sa stam mai mult cu familia.
-Am votat pentru ca vrem sa avem un zid de beton in jurul tarii.
-Am votat pentru ca ne plac mitocanii.
-Am votat pentru ca ne plac drumuri inzapezite si orele lungi petrecute in frig.
-Am votat pentru ca suntem multumiti sa platim spagi in stanga si-n dreapta.
-Am votat pentru ca ne convine in continuare sa fim condusi de fostii colaboratori ai securitatii.
-Am votat pentru ca nu vrem bani mai multi pentru cercetare.

Berea noastra cea de toate zilele

Berea este una din cele mai consumate bauturi alcoolice pe intreg mapamondul. Din pacate in ziua de azi nimeni nu mai sta sa isi puna intrebarea de unde avem aceasta bautura. Din cercetarile facute de diferite echipe arheologice s-a stabilit ca data de aparitie a miraculoasei bauturi, cu o marja de cateva sute de ani, este perioada 3500-2900 i. Hr. Dovezile care sa sprijine aceasta afirmatie s-au descoperit in Mesopotamia, Iranul de Vest(in timpurile nostre). In aceea perioada berea se pare ca era folosita mai mult ca aliment decat ca “unealta de relaxare si barfa” precum in zilele noastre. In toata lumea exista 20.000 de feluri de bere imbuteliate in 180 de feluri, de la normala, slab alcoolizata, pils, amara, crema de bere si bere neagra.
Egiptenii au fost cei care au ridicat berea pe piedestalul pe care l-a meritat. In urma cu aproape 5.000 de ani acestia foloseau berea ca si medicament si era bauta in ceea ce numeau ei atunci “case ale berii”.
In intreaga ei istorie milenara, berea a dat nastere si multor legende si fapte inedite.
Astfel vikingii credeau ca odata ce vor ajunge in Valhala vor butea sa bea bere la nesfarsit de la ugerul unei capre sacre. O alta legenda spune ca pelerinii de pe Mayflower s-au oprit la Plymouth Rock si nu si-au continuat drumul initial spre Virginia pentru ca au ramas fara bere. In secolul 17, doua sticle de bere faceau parte din alocatia zilnica a elevilor din scolile din Anglia.
Cea mai puternica lovitura impotriva consumului de bere s-a inregistrat in Statele Unite ale Americii cand in timpul Prohibitiei timp de 13 ani, 10 luni, 19 zile, 17 ore si 32,5 minute consumul aceasteia a fost interzis.

Sclavie moderna

Munca fortata, exploatarea sexuala si cersetoria sunt principalele paliere pe care actioneaza traficantii de persoane.


Numarul victimelor traficului de persoane, in primele noua luni ale acestui an, este de 453, iar tarile in care romanii au fost traficati sunt Spania, Italia, Cehia, Grecia si Germania, a informat , ieri, seful Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane , Romulus Ungureanu, la festivitatea de incheiere a unui proiect european pe aceasta tema.
Intr-o clasificare a traficului de persoane, Ungureanu a precizat ca primul loc este ocupat de exploatarea prin munca fortata (indeosebi in agricultura) - 183 de victime, exploatare sexuala (in cluburi si pe strada) -167 de persoane, obligarea la cersetorie - 78, obligarea la comiterea de furturi - opt , tentativa de exploatare pentru trafic de organe - doua, traficare pentru pornografie infantila - doua si recrutare, transport si cazare cu intentia de exploatare de orice fel - 13. Principalele cinci tari de destinatie in cazul victimelor cetateni romani in cazul traficului extern, pentru primele noua luni ale anului 2009, au fost, in ordinea proportiei fenomenului, Spania, Italia, Cehia, Grecia si Germania. Numarul total al victimelor exploatate pe teritoriul tarii noastre a fost de 81, reprezentand 18% din totalul victimelor identificate pentru aceasta perioada (453 de victime).


Profilul traficantului


Semnificativ pentru primele noua luni ale anului 2009 in ceea ce priveste situatia minorilor identificati ca fiind victime ale traficului de persoane este faptul ca acestia au fost exploatati in proportie de 61% in trafic intern, dintre care 34 de victime au fost fete exploatate sexual pe strada, in locuinte private, cluburi sau hoteluri.
"Practic, potentiala victima este abordata de catre un barbat, prezentabil si manierat, cu un limbaj foarte placut. Acesta prezinta visul unei excursii in strainatate, ideea unei vieti linistite intr-o alta tara. De cele mai multe ori, fetele sunt incantate de toate acestea. Atunci cand ajung in tara de destinatie, care este si tara de exploatare, acestea sunt predate retelelor de traficanti, cei care se ocupa de exploatarea propriu-zisa. Ulterior, cel in cauza se intoarce in Romania si isi cauta urmatoarea victima", a explicat Romulus Ungureanu. El a precizat ca mediile din care provin victimele sunt cele cu probleme sociale, din mediul rural. In ultima perioada, se constata o mutatie a fenomenului, in sensul ca exploatarea sexuala este in descrestere, iar cea prin munca in crestere. Riscurile la care se expun traficantii sunt mai mari, dar profiturile sunt pe masura. Ungureanu a adaugat ca, in ceea ce priveste victima, aceasta are dreptul de a alege daca coopereaza cu organele de aplicare a legii sau nu.
"Intotdeauna am incercat sa implementam strategii pe termen lung pentru reintegrarea acestora in societate, initierea victimelor intr-o noua meserie, trimiterea lor la scoala", a mai precizat Romulus Ungureanu.(Foto Mircea Paun)

Asediu chinezesc la Dragonul Rosu

Cel mai mare complex comercial din Europa este, de aproximativ o saptamana, zona de razboi intre administratorii societatii si un grup violent de comercianti chinezi.

Cu o istorie destul de zbuciumata, relatia intre reprezentantii firmei Niro Investment, care detine si administreaza complexul Dragonul Rosu, si comerciantii chinezi, se degradeaza de la zi la zi. In data de 17.11.2009 o parte dintre comerciantii asiatici ai complexului s-au dedat la fapte
de o violenta extrema impotriva angajatilor firmei care patroneaza complexul.
Acestia au agreat atat verbal cat si fizic femei de serviciu, bodyguarzi si au incercat sa devasteze birourile administratiei. Peste 400 de chinezi au luat cu asalt zona Mega Shop a complexului Dragonul Rosu incercand sa isi impuna propria lege in fata firmei. Totul se pare ca a pornit de la plata locurilor de parcare, decizie care i-a nemultumit pe comercianti. In locul unor discutii pasnice, chinezii au recurs la ruperea barierelor care permiteau accesul in complex, la spargerea geamurilor si la agresarea personalului auxiliar prezent in acel moment in cladirea administratiei. Interventia jandarmeriei si a politistilor a facut insa ca aceasta "revolta" sa fie inabusita pana sa se ajunga la victime omenesti.

"Triade" de Colentina

Nu este pentru prima data cand o parte din comerciantii chinezi care ocupa, se pare, in mod ilegal, o zona dezafectata din cadrul complexului patronat de Niro, incearca sa isi impuna vointa prin violenta. Scandalurile, bataile si folosirea armelor albe nu sunt nimic nou pentru acestia. Anul trecut, un grup de comercianti asiatici au incercat, la fel, sa isi impuna punctul de vedere, devastand toate birourile administratiei imprejurare in care pe fondul acestor manifestari violente, o tanara angajata in cadrul personalului administrativ, a pierdut sarcina, iar mai multi angajati au demisionat de frica. Grupul chinezilor recalcitranti salasluieste in zona veche a targului Niro, zona pe care firma nu o mai administreaza de peste doi ani, toate constructiile fiind neutralizate, iar autorizatiile de functionare retrase.
Desi ar putea sa star-peasca acest rau din fasa, Primaria Sectorului 2 tergiver-seaza actiunea de demolare de peste doi ani, pretextand ca asteapta o decizie finala si irevocabila a instantelor judecatoresti impotriva comerciantilor chinezi.
Angajatii Niro au incercat sa ia legatura cu Ambasada Republicii Populare Chineze din Romania pentru a pune capat actelor de violenta comise de unii comercianti, dar, pana la aceasta ora, nu au primit nici un raspuns. Pentru a-si proteja angajatii, firma a dispus ca acestia sa nu mai vina la serviciu, iar apa si alimentarea cu energie electrica a complexului a fost sistata. Activitatea la cote normale va fi reluata numai dupa ce actuala situatie conflictuala va fi remediata.

Victime colaterale

Complexul Dragonul Rosu este vizitat in scopuri comerciale de peste 10.000 de persoane zilnic. Acestia vin si din cele mai indepartate colturi ale tarii pentru a-si alimenta cu produse micile afaceri. In razboiul dintre administratie si comerciantii chinezi, ei sunt cei care sufera cel mai mult. Baile nu au apa, wc-urile au refulat, imprastiind un miros greu, iar lipsa iluminatului ii face victime sigure ale hotilor de buzunare. Tot victime se pot considera si comerciantii cinstiti, care acum se vad nevoiti sa isi vanda marfa la lumina lanternelor sau a generatoarelor care umplu halele de fumul greu de motorina.